digersan

Digersan

Compoziţie:
Tărâţe de Psyllium (Plantago ovata) şi seminţe de In (Linum usitatissimum), miere polifloră (îndulcitor), Bentonită, frunze de Rozmarin (Rosmarinus officinalis) şi de Pătrunjel (Petroselinum crispum), lactoză monohidrat  (îndulcitor), fructe de Chimion (Carum carvi) şi de  Coriandru (Coriandrum sativum), părţi aeriene de Cimbrisor (Thymus serpyllum), tinctură de propolis (reziduu uscat), povidonă (agent de limpezire).
Componentele produsului Digersan tamponează secreţia gastrică acidă, contribuie  la  normalizarea  funcţiei de eliminare a bilei din vezica biliară şi de stimulare a secreţiilor pancreatice, susţine motilitatea şi funcţia secretorie a intestinului  subţire şi a intestinului gros, favorizează eliminarea produşilor de degradare intestinală (care, prin stagnare  în colon, au acţiune toxică asupra organismului); creşte funcţia de apărare a organismului prin stimularea celulelor  sistemului  imunocompetent din peretele intestinului subţire  şi gros.  Fibrele  ajută  la  reducerea  senzaţiei  de  foame  şi, prin  accelerarea  tranzitului, se micşorează  timpul  de  absorbţie  a  lipidelor  şi  glucidelor.
Mod  de  administrare:
Adulţi: Se  administrează  câte 1  lingură  (doza)  de  2-3  ori  pe zi. Se  pune  o  lingură  de  amestec  într-un  pahar  de  250  ml apă, se amestecă iar apoi  după  4-5 minute,  se  bea  tot  conţinutul.  După  o săptămână sau mai puţin, se va observa efectu  benefic  manifestat  prin scaune de consistenţă  normală, bine formate, fără miros de fermentaţie sau de putrefacţie. Concomitent, se va observa efectul benefic secundar asupra sistemului nervos, pielii şi aparatului genital. Odată cu folosirea produsuluiDigersan se recomandă consumul de fructe şi de lichide (minimum 2 litri/zi). Durata  curei  este  de 3-4  săptâmâni,  timp  în  care  se  consuma 1 flacon de Digersan. Pentru  consolidarea rezultatelor sunt necesare  mai  multe  cure,  întrerupte  de  pauze  de 15-20  zile.

În funcţie de situaţia concretă (diaree sau constipaţie, aspectul scaunelor – persitenţa mirosului de putrefacţie sau de fermentaţie), cantitatea  de  Digersan administrată se poate adapta  după  necesităţi: o lingură  pe  zi  sau  o  lingură  la  două zile, pe o perioada mai mare de timp. Ca adjuvant în curele de slăbire, Digersan se administrează cu aproximativ 30 de minute înaintea meselor (determină senzaţia de saţietate, fapt ce contribuie  la  reducerea  aportului  alimentar).

Important: 
În timpul administrării produsului Digersan se vor consuma cel putin 2 litri de apă pe zi; apa are rolul  de  a  hidrata fibrele  celulozice din compoziţia produsului, care îşi măresc astfel volumul, contribuind la creşterea motilităţii tubului digestiv. Dacă nu se ingeră  o  cantitate  corespunzătoare  de  lichide, se poate  ajunge  la  constipaţie.
Precauţii: 
Administrarea produsului Digersan scade absorbţia digestivă a medicamentelor administrate oral, motiv pentru care se recomandă administrarea acestora cu cel puţin o oră înainte de administrarea  de  Digersan.
Reacţii  secundare:
Pot apărea diverse manifestări gastrointestinale ca: balonări, indigestie, constipaţie, alergii cutanate sau reacţii de fotosensibilitate. În aceste cazuri, se recomanda întreruperea administrarii Digersan şi, după o pauză de câteva zile, după dispariţia simptomelor, sa se reia cu atenţie administrarea, începându-se cu doze mici, care se vor creşte progresiv, dacă produsul  este  tolerat.
Este  interzisă administrea produsului Digersan în caz de afecţiuni medicale şi chirurgicale ale tubului digestiv (ocluzie intestinală,  apendicită  acută,  peritonită, intervenţii chirurgicale   recente  pe  tubul  digestiv, boală inflamatorie gravă a jejunoileonului sau colonului), sarcină, alăptare sau alergie la oricare din părţile componente ale produsului. De asemenea, produsul  este  contraindicat  în mastoze fibrochistice, mastodinii,  cancere  ale  organelor  genitale  la  femei.
A  se  păstra  la  temperaturi  sub  25  grade, în ambalajul original.
A  nu  se  lăsa  la  îndemâna  şi  la  vederea  copiilor  mici.
A  nu  se  depăşi  doza  recomandată  pentru  consumul  zilnic.
Produsul  este  un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască o dieta variata şi echilibrata şi un mod de viaţă sănătos.

 

 

 

tweeter